-reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învățământ preșcolar în acest an școlar și urmează să o frecventeze și în anul școlar 2015-2016;
-înscrierea copiilor nou veniți
Reînscrierile se desfășoară începând cu 27 aprilie 2015, iar înscrierile se vor derula în intervalul 11 mai – 1 august 2015, după un program stabilit de fiecare unitate de învățământ preșcolar.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face:
a) în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 2-3 ani)
b) în limita locurilor rămase și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădinițele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri (ex: apropierea de domiciliul copilului; existența unui frate/a unei surori al/a copilului, înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învățământ în care se solicită înscrierea; părinte/tutore unic întreținător de familie; existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului). Criteriile generale vor fi aprobate de Consiliul de administrație al unității de învățământ și se aplică în baza unor documente doveditoare prezentate de părinții/reprezentanții legali ai copilului.
Înscierile pot continua și după data de 1 august 2015, dacă mai există locuri libere.