pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiști pentru o zi

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
În cadrul campaniei naţionale ”Școala în siguranță”, polițiștii sătmăreni au organizat cu preșcolarii Grădiniței 14 Mai o activitate practic- aplicativă vizând siguranța rutieră.
Coordonați de educatoarea Chermeș Ramona, cei peste 50 de preșcolari ai grupelor mari au răspuns cu entuziasm provocării de a desemna cel mai bun polițist junior, provocare lansată de polițiștii din structurile de prevenire -subcomisar Hrihorişan Felicia, inspector principal Chiorean Liviana și poliție rutieră-agent Ban Sergiu.
Astfel, după o scurtă reactualizare a cunoștințelor referitoare la siguranța în traficul rutier în calitate de pieton, la modul în care trebuie să traversăm strada - în pas vioi și abia după ce ne-am asigurat, uitându-ne în stânga și dreapta, la pericolele la care suntem expuși în momentul în care nu avem un comportament adecvat în traficul rutier, preșcolarii au avut posibilitatea să-și etaleze calitățile necesare unui bun pieton, implicându-se în traversarea străzii.
Pentru că toți participanți s-au dovedit pietoni desăvârșiți, având informații temeinice privind modul de a circula corect, viitorii școlari au primit cu entuziasm rolul de polițist, transformându-se în polițiști juniori. Dotați cu echipamentele necesare unui polițist al ”patrulei de grădiniță”-veste reflectorizante, caschete, indicatoare ”STOP”, preșcolarii au fost puși în situații problematice de dirijare a traficului rutier și de îndrumare a pietonilor în traversarea străzii, reuşind să înţeleagă mai bine misiunea poliţistului rutier.
Întreaga activitate a fost un exemplu de bune practici și un prilej bun ca cei prezenți să își reactualizeze cunoștințele de siguranță rutieră, scopul activității fiind astfel atins cu succes.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii