Astfel că, polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurale Valea Vinului, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și din cadrul Compartimentului Relații Publice s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale Valea Vinului și ai Școlii Gimnaziale Poiana Codrului pentru a dezbate cu aceștia problematica delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Într-un cadru non-formal, elevii de gimnaziu au fost încurajați să-și expună punctul de vedere cu privire la un fenomen - cel al violenței în mediul școlar – perceput de către tineri ca o stare de normalitate, cu o constanță uimitoare, care ridică probleme atât pentru cadrele didactice, cât și pentru autoritățile chemate, în mod repetat, să sancționeze comportamente delincvente.
Îmbrăcând forme diferite, de la violență verbală, până la încăierare, distrugere de bunuri școlare și vătămare corporală, actele de violență în mediul școlar iau forme din ce în ce mai complexe, constituind adevărate tragedii. Despre impactul în societate a actelor de violență comise de minori, despre modul în care violența este sancționată de către autoritățile competente, dar și despre răspunderea penală a minorilor au vorbit polițiștii sătmăreni în cadrul sesiunilor de informare. Adaptând legislația care reglementează domeniul delincvenței juvenile la particularitățile de înțelegere ale elevilor, apelând la cazuri concrete, soluționate de către polițiști s-a încercat să se surprindă caracterul penal al faptelor de violență săvârșite de minori, care iau forma unor infracțiuni și totodată să se tragă un semnal de alarmă cu privire la modul în care ,,greșelile adolescenței” te urmăresc toată viața și afectează dezvoltarea personală, punându-și amprenta asupra formării tinerilor ca viitori adulți responsabili.
Măsurile privative/neprivative de libertate, pedepsele și sancțiunile aplicate minorului a constituit un punct aparte în discuția cu elevii, modalitate propice de exprimare a ideilor personale, de realizare a unei comparații între propriile experiențe și noile informații percepute, de raportare la sistemul de valori al fiecărui elev.
Tema victimizării minorilor a fost abordată cu elevii ciclului primar din cele două școli menționate, polițiștii îmbinând sesiunile informative cu activitățile practice.
În același timp, cei mai mici elevi și-au reactualizat cunoștințele referitoare la modul în care regulile de circulație trebuie respectate, pentru a nu fi în postura de victimă a unui accident de circulație.
Semnificația indicatoarelor rutiere, a marcajelor, modul de traversare a străzii și alte informații din domeniul rutier au fost prezentate celor mici de către polițiști, apelând la exemple concrete și antrenând elevii în jocul ,,Micul Polițist”.
Beneficiarii activităților – 182 de elevi și 22 de cadre didactice – au primit cu mult entuziasm ideea organizării unor întâlniri periodice pe tema delincvenței juvenile, POLIȚIA alături de ȘCOALĂ și FAMILIE, fiind principalii parteneri ai educării și formării tinerei generații în spiritul respectării LEGII.