pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroul Siguranța Școlară și Serviciul Rutier s-au întâlnit ieri cu elevii participanți la programul de vară organizat de Crucea Roșie, pentru a finaliza activitățile informativ – preventive desfășurate pentru o  ”vacanță în siguranță”. 

Miercuri, 10 august, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroul Siguranță Școlară, Secția  Poliție Rurală Satu Mare și ai Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, au fost prezenți în tabăra din localitatea Apa organizată de profesorii din cadrul Școlii Gimnaziale Apa, precum și în tabăra din localitatea Odoreu, organizată de Parohia Ortodoxă Odoreu.

Tabăra de vară inițiată de către Caiac SMile Satu Mare a fost gazda sesiunilor informativ – preventive organizate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară în parteneriat cu specialiști ai Centrului Antidrog Satu Mare,pe linia prevenirii victimizării minorilor și a infracțiunilor contra persoanei.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a demarat un nou proiect vizând informarea copiilor cu privire la principalele riscuri cu care se pot întâlni în perioada vacanței de vară. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii