pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Adăugarea pe drapelul României a altor inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege va putea fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei. Legea a fost adoptată marți de Camera Deputaţilor.

Guvernul Nicolae Ciucă a fost votat, joi, în Parlament. Acesta a primit încrederea a 70% dintre parlamentarii prezenți. Noul Guvern a primit 318 voturi ”pentru” și 126 ”împotrivă”.

Proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor a fost adoptat de Parlament, măsurile urmând să se aplice de la 1 noiembrie, după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Cabinetul și programul de guvernare propuse de premierul desemnat, Dacian Cioloș, nu au primit miercuri votul de încredere al Parlamentului. Astfel, procedura instituirii unui guvern se va relua.

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost convocat pentru joi, la ora 16: 00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură intitulate “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”.

Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat miercuri, cu 280 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi patru abţineri, un proiect de lege care instituie, pe 10 ianuarie, Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii.

Parlamentul a decis astăzi (17 iunie) impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. PSD și PNL susțin adoptarea impozitării pensiilor speciale, în timp ce USR spune că acest lucru nu se poate pentru că afectează și pensiile de serviciu.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege care prelungește mandatele aleșilor locali și acordă Parlamentului prerogativa stabilirii datei alegerilor locale.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii