În perioada 26-28 aprilie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare găzduiește etapa națională a Olimpiadei de Istoria şi Tradiţiile Minorităţii Maghiare (clasele VI-VII).
Trei bărbați cercetați pentru comiterea unor infracțiuni la regimul forestier.
Începând de joi, 25 aprilie, turiștii de o zi vor trebui să prezinte un bilet pentru a intra în Veneția, într-o măsură prin care orașul speră să oprească valul de turism de masă.
Consilierii locali sătmăreni sunt convocați în şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, care va avea loc joi, 25 aprilie, de la ora 14:00.
În ședința de Guvern de marți, 23 aprilie, a fost aprobată stema comunei Medieșu Aurit din judeţul Satu Mare.
Turnul Pompierilor, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale municipiului Satu Mare orașului, își redeschide porțile începând de sâmbătă, 27 aprilie.
Bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt. A fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu aproximativ 7.000 kg de deșeuri.
Un nou traseu turistic montan, marcat cu Bandă roșie, se găsește la Baza Salvamont Bătarci.
În județul Satu Mare, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (IACRS, pneumonii și gripă) a fost de 639 , comparativ cu 661 înregistrate în săptămâna precedentă.
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in
/home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line
277