Turism în Satu Mare. Doar 775 turiști străini s-au cazat în județul Satu Mare pe parcursul lunii septembrie 2023

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În luna septembrie 2023 la nivelul județului Satu Mare au fost cazați 775 turiști străini (reprezentând 5,4 % din totalul turiștilor).

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna septembrie 2023 au însumat 14.457 persoane, în creștere cu 5,3% față de cele din luna septembrie 2022. Din numărul total de sosiri, în luna septembrie 2023, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 94,6%, în timp ce turiștii străini doar 5,4%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna septembrie 2023 au însumat 16.963 persoane, în creștere cu 1,7% față de cele din luna septembrie 2022. Din numărul total de înnoptări, în luna septembrie 2023, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 92,6%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 7,4%.

Sosiri și înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, (inclusiv apartamente și camere de închiriat) în perioada ianuarie 2022- septembrie 2023:

cazari satu mare septembrie 2023 

În luna septembrie 2023 la nivelul județului Satu Mare au fost cazați 14.457 turiști, dintre care 775 turiști străini (reprezentând 5,4 % din totalul turiștilor).

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, la nivelul județului Satu Mare au fost cazați 131.689 turiști, dintre care 6.188 turiști străini (reprezentând 4,7 % din totalul turiștilor).

Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022, numărul turiștilor a crescut cu 25,6%.

cazari satu mare septembrie 2023 1 

Precizări Metodologice

Sosirea unui turist se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii de primire turistică cu funcțiune de cazare turistică, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopți. În fiecare structură de primire turistică cu funcțiune de cazare turistică se socotește o singură sosire pe turist, indiferent de numărul de înnoptări rezultate din șederea sa neîntreruptă.

Înnoptarea este intervalul de 24 ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidența spațiului de cazare turistică și beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spațiului ocupat, chiar dacă durata de ședere efectivă este inferioară intervalului menționat. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică exprimă relația între capacitatea de cazare turistică în funcțiune și utilizarea efectivă a acesteia de către turiști, într-o perioadă determinată. Rezultă din calcul prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la capacitatea de cazare turistică în funcțiune, din perioada respectivă.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii