pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Centru de colectare regional pentru cetățenii ucraineni, organizat la Halmeu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Având în vedere numărul mare de oferte de ajutorare pentru cetățenii ucraineni, pentru buna desfășurare a activităților și pentru a facilita activitatea donatorilor s-a operaționalizat în localitatea Halmeu un centru regional de colectare a donațiilor.

Sub coordonarea Instituției Prefectului județului Satu Mare și cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș - prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Satu Mare, Centrul funcționează în localitatea HALMEU coordonate GPS 47°58'41.9"N 23°02'22.0"E 47.978297, 23.039446 – în locația cunoscută de localnici sub denumirea GRĂDINA VERDE, spațiu pus la dispoziție cu generozitate de către domnul Rareș Bilanici. 

Primii paleți cu ajutoare au sosit în depozitul de la Halmeu prin grija Sectorului Social al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Prin crearea acestui centru se dorește eficientizarea transmiterii informațiilor între cei care oferă și potențialii beneficiari, dar și acordarea de sprijin către entitățile care doresc să ofere ajutoare și nu au posibilitatea să asigure transportul în Ucraina.

Toate intențiile de donare vor fi preluate prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Satu Mare - acesta poate fi contactat telefonic la numerele  0261736145 sau 0758836017, sau prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., care va oferi asistență și informații în timp real pentru gestionarea cu eficiență a tuturor activităților conexe depozitului.

Activitatea este rezultatul întâlnirii dintre prefectul județului Satu Mare și doamna deputat Roksolana Pidlasa din Parlamentul Ucrainei.

Toate donațiile colectatevor fi transportate de către partea ucraineană într-un centru regional din Transcarpatia de unde vor fi distribuite mai departe.

”Adresăm rugămintea tuturor asociațiilor, entităților, unităților de cult și celor care doresc să contribuie la eforturile de susținere ale cetățenilor ucraineni să se alăture demersurilor noastre”

centru ajutoare halmeu 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii