Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare comunică o rată a șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2017 de 4,04%.
Satu Mare, sub avertizare meteo de precipitații însemnate cantitativ.
Jandarmii mulțumesc sătmărenilor pentru protestatul pașnic.
Numărul crimelor, violurilor, tâlhăriilor, precum și a altor infracțiuni săvârșite cu violență se menține la un nivel ridicat la Satu Mare, potrivit bilanțului IPJ Satu Mare. De asemenea, polițiștii au avut în lucru 8.315 dosare cu autori necunoscuţi, dintre care au fost soluționate doar 1.878 dosare.
Potrivit bilanțului de activitate pe anul 2016 al IPJ Satu Mare, anul trecut au plecat 131 de polițiști, din care 100 ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu unitatea prin pensionare,
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat și predat autorităţilor competente un cetățean român, urmărit internațional, care era căutat de autoritățile austriece pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății.
Aeroclubul României, prin Aeroclubul Satu Mare oferă pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani (neîmpliniţi), posibilitatea efectuării gratuite a cursurilor pentru disciplinele planorism şi paraşutism, în limita locurilor disponibile.
Protestele continuă și azi, 2 februarie, la Satu Mare, începând cu ora 17,00, în aceeași locație, pasajul Cornelui Coposu.
O femeie a fost accidentată grav pe o trecere de pietoni din municipiu. Aceasta a fost transportată la spital.
Peste 1.000 de sătmăreni s-au mobilizat în această seară și au ieșit în stradă să protesteze faţă de deciziile Guvernului privind legile justiţiei.
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in
/home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line
277