Începând de astăzi, sătmărenii pot afla cum intenţionează Primăria Satu Mare să cheltuie banii de la
bugetul local.
Biblioteca Județeană Satu Mare se alătură inițiativei Lit World de a marca Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI), coordonată la nivel național de Citim Împreună România (CIR).
La Satu Mare, protestatarii iau azi o pauză. Nu vor ieși în stradă, ca serile trecute, însă nu renunță.
Luni, 6 februarie, la ora 12.25, pe D.N. 79, în afara localității bihorene Nojorid, un bărbat de 30 de ani, din comuna Cehal, judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autotren cu semiremorca pe direcția Salonta - Oradea, nu a păstrăt distanța regulamentară în timpul deplasării.
Polițiștii din Ardud au fost solicitați să intervină ieri la un eveniment rutier produs pe strada Ștefan cel Mare din localitate.
Intervenția promptă a polițiștilor la sesizări, a făcut ca două infracțiuni de furt să nu fie consumate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Octavian Moldovan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În 4 martie, Gașca Zurli pleacă în cel mai mare turneu din istoria trupei!
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare in luna februarie are în pregătire mai multe cursuri de formare profesională pentru șomeri, persoane in căutarea unui loc de muncă înregistrate ca șomeri la agenție sau la punctele de lucru, in diferite meserii:
Drumurile din orașul Tășnad au devenit impracticabile după dezgheț.
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in
/home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line
277