Pentru anul 2016 sunt prevăzute 12 milioane de euro în buget, iar restul de 69 milioane de euro în anul 2017.
Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului va desfăşura audienţe la Satu Mare, în data de 17 august, de la ora 10,30, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din acest judeţ.
Jandarmii sătmăreni vor fi din nou la datorie şi în acest sfârşit de săptămână pentru a le asigura cetăţenilor judeţului Satu Mare un climat optim de ordine şi siguranţă publică.
Pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină, într-o singură zi, la Potău și Carei, după ce mai mulți copaci au fost doborâți de furtună, la o serie de incendii ce au cuprins gospodării și anexe din Craidorolț, Iojib, Vama și Negrești, respectiv la un incendiu de vegetație produs în municipiul Satu Mare.
Azi, la ora 14.48, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost sesizat prin apel la SNAU 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Sărăuad, județul Satu Mare.
Afișarea rezultatelor inițiale ale probei scrise, din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, a avut loc azi, 11 august, la centrul de examen de la Colegiul Economic ”Gheorghe Dragoș” Satu Mare și online pe site-ul dedicat,
http://definitivat.edu.ro/
Infractorii dau dovadă de ingeniozitate!, speculând şi profitând de bunăvoinţa în special, a persoanelor vârstnice, uşor vulnerabile.
În jurul orei 22.00 a zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale ai Politiei Oraşului Tăşnad, acționând pentru pentru combaterea infracţiunilor de contrabandă, au identificat în dreptul unei staţiei de carburanţi din localitate, un tânăr de 21 ani din Tăşnad, cu bagaje voluminoase asupra lui.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul de specialitate al criminaliștilor, au reușit identificarea unui tânăr de 22 de ani din localitatea Necopoi, județul Satu Mare, în sarcina căruia s-a reținut comiterea unui furt de autoturism, reclamat la poliție în data de 08.08.2016.
Lipsă de vaccin antitetanos în unitățile spitalicești, farmacii și medici de familie din județ.
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in
/home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line
277