Azi, în prezenţa prefectului judeţului Satu Mare, Radu Bud, la sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, domnul Nicolae Lazin a depus jurământul de funcţionar public,
Ioana Roman, singura elevă din județul Satu Mare care a obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională, a fost felicitată de președintele României, Klaus Iohannis.
Ca urmare a demersurilor întreprinse de către conducerea Instituţiei Prefectului-Judeţul Satu Mare, aprobate de autorităţile de la nivel naţional, în acest sfârşit de săptămână, angajaţii Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Satu Mare vor deservi populaţia, conform unui program special.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare,
Pataki Csaba, a declarat pentru
www.satumarenews.ro că azi,
Curtea de Conturi și-a anunțat prezența la CJ Satu Mare în perioada 5 septembrie-21 octombrie.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a finalizat negocierile cu editurile care deţin manuale şcolare pentru clasele a XI-a şi a XII-a în portofoliile lor editoriale.
Muzeul Cetății și al orașului Oradea a găzduit un eveniment care s-a constituit într-o premieră națională: inaugurarea spațiilor aferente Istoriei Fotografiei orădene, respectiv a Colecției de Tehnică și Artă Fotografică "Ștefan Tóth István" din cadrul Secției de Istorie a orașului Oradea.
Un grav accident de circulaţie s-a produs în după-amiaza zilei de azi, pe raza localităţii Cicârlău, la ieşirea spre Seini.
În cursul zilei de azi, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Județene Satu Mare au desfășurat acțiuni menite să protejeze mediul de afaceri împotriva ilegalităţilor economice.
În perioada 25.07- 05.08.2016, pe raza judetului Satu Mare s-a desfasurat o acţiune tematică de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, sucurilor şi nectarurilor din fructe.
Autorităţile şi medicii din spitale au ajuns aseară la un acord scris în ceea ce priveşte plata gărzilor suplimentare făcute în spitalele de stat.
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in
/home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line
277