În urma unor activități specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Satu Mare, au oprit în trafic la data de 9 iulie, în jurul orei ora 20.10, în municipiul Satu Mare, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Satu Mare.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au găsit în părțile laterale ale portierelor și în plafon 13.240 de fire țigarete, de proveniență Ucraina.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, prelucrarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia iar țigările și autoturismul depistat a fost ridicat în vederea confiscării.