pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Autovehicul căutat în Franța, găsit la un tânăr din Satu Mare. Poliţia a deschis dosar penal pentru tăinuire

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Audi A6, care figura în bazele de date ca fiind căutat de către autoritățile din Franța.

În data de 04 august, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român I.G., în vârstă de 22 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Franța.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză era semnalat ca fiind căutat de autoritățile din Franța din data de 04.08.2019.

În cauză, autoturismul, în valoare de aproximativ 17.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii