Polițiştii sătmăreni acordă o atenție deosebită cazurilor de violență domestică. Pe lângă intervențiile și măsurile luate în astfel de cazuri, polițiștii desfășoară activități pentru informarea cetățenilor, în vederea prevenirii faptelor comise cu violență.
Violența asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la şcoală, la locul de muncă, în spitale. În măsură mai mare sau mai mică, se petrece în toate țările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de proveniență, venit sau nivelul de educație.
De la data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
De la începutul anului, la nivelul judeţului Satu Mare, polițiștii au emis 62 ordine de protecție provizorii, dintre care cinci au fost transformate în ordine de protecție. Primul ordin de protecție provizoriu a fost emis în 14 ianuarie.
Ordinele de protecție provizorii au fost emise la solicitarea victimelor, cele mai multe infracțiuni fiind comise la domiciliul subiecților. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 43% dintre ordinele de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban, iar 57% în mediul rural.