pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Pompierii sătmăreni, misiuni la foc automat

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pompierii sătmăreni au executat 116 intervenţii SMURD în cursul săptămânii trecute, au intervenit pentru stingerea a 3 incendii, au executat o misiune pirotehnică, o intervenţie pentru deblocarea unei uşi și o misiune de sprijin pentru transportarea unei persoane supraponderale.

Tot în acest interval a fost organizat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren la un operator economic având ca domeniu de activitate producţia de mobilier şi au fost executate 37 misiuni de recunoaştere în teren.

Astfel, în data de 11 decembrie, 5 subofiţeri din cadrul Punctului de Lucru Tăşnad au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe raza localităţii Săuca. Cauza probabilă de producere a acestui eveniment a fost un scurt circuit electric la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale au fost însemnate, autoturismul arzând în proporţie de aproximativ 50%. În data de 12 decembrie, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Someş” al judeţului Satu Mare au intervenit pentru localizarea şi stingerea a două incendii izbucnite la două case de locuit.

Ambele incendii, unul în localitatea Roşiori şi unul în localitatea Lipău, au fost generate de folosirea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire (coş de fum neprotejat corespunzător faţă de materilele combustibile). Incendiile au fost stinse cu operativitate, astfel că flăcările nu s-au extins la alte încăperi şi nu au fost înregistrate victime.

Odată cu instalarea temperaturilor scăzute se costată o creştere a numărului de incendii provocate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor şi surselor de încălzire.

”Atragem atenţia asupra obligativităţii curățării periodice și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, doar de către personal autorizat, respectiv asupra importanţei utilizării mijloacelor de încălzire doar conform instrucţiunilor şi doar după verificarea acestora de către specialişti”, potrivit ISU Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii