pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

FOTO | A fost dezvelit "Monumentul Rezistenței Anticomuniste”, în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare

După 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, azi, în municipiul Satu Mare a fost dezvelit un ”Monument al Rezistenței Anticomuniste”.

Seria evenimentelor a început de la ora 13.00, în centrul nou al municipiului Satu Mare, respectiv Piața 25 Octombrie.

Lângă monument, pe un ecran uriaș, cei prezenți au putut viziona imagini din municipiul Satu Mare, din timpul Revoluției din 1989. Programul a debutat printr-un ceremonial militar, urmat de o slujbă religioasă de pomenire. Apoi, au luat cuvânt oficialitățile municipiului și județului Satu Mare.

Oficialitățile au vorbit despre importanța evenimentelor din Decembrie ’89, despre libertate și despre cei care sacrificiul celor care și-au pierdut viața acum 30 de ani.

Monumentul a fost dezvelit de primarul municipiului, Kereskenyi Gabor. După dezvelire, a urmat sfințirea ”Monumentului Rezistenței Anticomuniste”, depuneri de coroane și o scurtă paradă militară.

Ceremonia a fost urmată de o expoziţie foto-documentară care a surprins evenimentele din decembrie 1989 la Satu Mare. 

Monumentul este dedicat tuturor acelor care au suferit și în special au luptat și promovat această idee anticomunistă fără de care nu era posibilă eliberarea din epoca de represiune, care a fost comunismul. Conceptul și creația îi aparțin sculptorului băimărean Gyori Csaba.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii