Cea mai recentă distincție a sătmăreanului este aceea de cel mai tânăr participant la Festivalul Maria Tănase, unde s-a clasat printre primii patru instrumentiști la nivel național și premiul I Festivalul-Concurs „Dumitru Fărcaș – Taragotul de Aur”.La începutul lunii decembrie, Dănuț împreună cu câțiva tineri interpreți de muzică populară românească din toate colțurile țării, reuniți sub denumirea ”Dor de neam”, au scos o piesă de succes, colindul ”Noi suntem din toată țara”. Într-o singură zi a adunat peste un milion de vizualizări.
Tânărul clarinetist Dănuț Nicoară este originar din Botiz, județul Satu Mare, și studiază secția clarinet clasic la Liceul de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara. Cu toate că are numeroare premii câștigate la concursurile la care a participat, este un tânăr modest și muncitor.
Tânărul a acordat un interviu în exclusivitate pentru satumarenews.ro
Pentru a ajunge la această performanță, Dănuț a declarat că studiază 7-8 ore pe zi. Are 16 ani și un program încărcat cu studiul. Adolescentul preferă să-și petreacă weekend-urile studiind sau cântând, decât în localuri, cu prietenii.
Prima oară a cântat la un suport de șervețele
”Mama și tata mi-au descoperit talentul. De când eram mic, cântam prin casă în suportul de la șervețele și tot suflam prin casă. Aveam 2 ani și îmi plăcea să suflu prin orice obiect care scotea sunet. La 8 ani, părinții m-au dat un an la Canto aici, în Satu Mare, dar mi s-a spus că nu am talent. Profesorul le-a spus părinților că nu am talent și că nu are ce să facă cu mine. Ai mei erau supărați. După un an, m-au dat la Liceul de Muzică, la Clarinet, unde am studiat cu domnul profesor Petrică Voropciuc, căruia în mulțumesc foarte mult, iar acum, sunt la Timișoara, la Liceul ”Ion Vidu”, sub mâna maestrului Marius Cîrnu, căruia vreau să îi mulțumesc pentru tot”, a spus Dănuț.
La 10 ani a obținut primul premiu: ”Am fost cel mai fericit din lume”
”Primul concurs la care am participat a fost la vârsta de 10 ani, după două-trei luni de studiu la Clarinet, la concursul ”Viva la muzica” în Zalău. Aveam emoții, îmi tremura mâna pe clarinet, dar am luat primul premiu, locul întâi și am fost cel mai fericit din lume”, își amintește Dănuț.
Talentul, moștenit de la bunici
Dănuț moștenește talentul de la bunicii din partea tatălui, care cântau la fluier și erau considerați cei mai buni din Țara Oașului.
”Amândoi bunicii cântau la fluier și erau cei mai buni din Țara Oașului. Mi-am ales acest instrument pentru că în toată România aș putea să număr pe degete clarinetiștii, pentru că sunt foarte puțini. Dacă îți place acest instrument și ai ambiție, poți face ceva frumos. Este printre cele mai grele instrumente, după vioară și trompetă”, a spus Dănuț.
Colindul ”Noi suntem din toată țara”, un succes
La începutul lunii decembrie, Dănuț împreună cu câțiva tineri interpreți de muzică populară românească din toate colțurile țării, reuniți sub denumirea ”Dor de neam”, au scos o piesă de succes, colindul ”Noi suntem din toată țara”. Într-o singură zi a adunat peste un milion de vizualizări, iar în prezent se apropie de cinci milioane de vizualizări.
”Am fost la un festival, iar acolo, unor prieteni le-a venit ideea să scoatem o colindă. Unul dintre prieteni a scos linia melodică, versurile, l-am înregistrat în studio și l-am filmat la Brașov. În prezent a depășit 4,5 milioane de vizualizări”, a spus Dănuț.
Pentru anul viitor, Dănuț își propune să participe la toate concursurile
”Până anul acesta nu am avut vârsta, deoarece îmi trebuie 16 ani pentru a participa la orice concurs, dar de anul viitor mi-am propus să le iau pe toate la rând: Dumitru Fărcaș, Maria Tănase, Maria Lătărețu, toate concursurile”, ne-a spus Dănuț.
Până în prezent, Dănuț Nicoară a obținut peste 40 de premii, ultimul l-a obținut la Cluj, la Festivalul-Concurs „Dumitru Fărcaș”, unde a obținut premiul întâi.
Revelionul îl va petrece la Târgu Jiu, alături de nume celebre, precum: Mîțu Stoian, Niculina Stoican.