Evenimentul a început cu o superbă paradă a portului popular de la Catedrala Ortodoxă spre Muzeul în Aer Liber, acolo unde grupurile participante și-au etalat moștenirea culturală, invitându-i pe oameni să colinde împreună. Nu înainte de tradiționalul Danț la ciupercă, în care s-au prins gazdele și invitații.
În mesajul său, primarul Aurelia Fedorca a reiterat că Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă este una dintre cele mai prețioase sărbători din această parte de țară.”Un festival care a crescut frumos an de an și care reprezintă astăzi unul dintre cele mai frumoase evenimente din această parte de țară. Este prilej de reuniune cu familiile noastre plecate peste mări și țări, dar întoarse acum acasă și calea prin care dăm sens și conținut datinilor și obiceiurilor străvechi, valorificăm și prezentăm tot ce avem mai trainic și mai autentic”, a afirmat primarul Aurelia Fedorca.
Juriul format din specialişti etnologi şi muzicologi a decis câștigătorii acestei ediții a Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă:
Locul I Colinde: Corul bărbaţilor din Tur; Grupul de colindători din Prilog; Ceata de colindători a Asociației Țara Oașului;
Locul I Obiceiuri: Ansamblul ,,Zestrea Colindiţa” din Gherla;
Locul II Colinde: Ceata colindătorilor de la Biserica din Racșa; Ansamblul folcloric „Sânzienele”;
Locul II Obiceiuri: Ansamblul folcloric „Oașul”; Ansamblul ,,Flori de tradiţii” din Valcău de Jos;
Locul III Colinde: Colindătorii din Marna; Ansamblul ,,Cetatea Codrului” din Ardud;
Locul III Obiceiuri: ,,Brondoșii” din Cavnic;
Premii speciale Colinde: Ansamblul folcloric „Florile Turțului”; Ansamblul Apșița din Apșa de Jos – Ucraina; Ansamblul folcloric „Măgura”, Târșolț
Premii speciale Obiceiuri: Grupul rădăcinilor străbune Călinești – Maramureș; Peștera din Vama.