pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Govor, supărat pe Cozma. Enătescu, supărat pe oficialități că ”nu dau doi bani pe medicina sătmăreană”

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, l-a certat azi pe
consilierul județean Adrian Cozma pentru acuzațiile grave pe care le-a adus administrației locale și județene privind calitatea lucrărilor de reabilitare la Drumul Careiului, acuzându-i că ”fac recepții din birou”. Govor susține că acesta ”trâmbițează prostii”, iar prin afirmațiile pe care le face, populația județului își poate imagina că la Consiliul Județean ”e un tărâm pentru hoți”, certându-l că nu a venit niciodată cu un proiect de dezvoltare a județului Satu Mare.
Cu toate că într-una dintre ședințele de CJ, președintele Ștef a fost cel care a interzis discuțiile politice în timpul ședințelor de Consiliu Județean, azi nu a catadicsit să le pună capăt, chiar dacă consilierul județean Panea a ținut să-i aducă aminte acest lucru.
De remarcat că președintele Ștef a revenit la cravata de culoare galbenă care l-a consacrat...
Nici alți consilieri nu s-au abținut să mustre oficialitățile sătmărene. Acad. prof. dr. Virgil Enătescu s-a supărat, pe bună dreptate, că nicio oficialitate sătmăreană nu a fost prezentă la unul dintre cele mai mari evenimente medicale găzduite de Satu Mare, simpozionul internațional: Zilele Medicale Sătmărene.
  • ”La al 12-lea simpozion nu a fost nicio persoană oficială. Nu dau doi ani pe medicii din Satu Mare, nu dau doi bani pe știința medicală! Oficialitățile din Satu Mare sunt prea înalte în grade. Ce grad? Nu știu, că văd că singurul grad care se cunoaște în Satu Mare e ăsta (n.r. zise fluturând invitația la Festivalul Pălincii, pusă pe masă în fața fiecărui consilier județean): câte grade are pălinca!” s-a revoltat Enătescu.
În plus, într-o carte ce prezintă județul Satu Mare, realizată de Consiliul Județean, ”un fel de album”, sunt lăudați medici din București, niciunul din Satu Mare.
”Poate e o eroare, poate e greșală, poate s-a enervat cineva sau era într-o anumită fază hormonală și n-a acceptat să apară numele”, a mai spus Virgil Enătescu.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii