pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

11 persoane în audiență la Prefectură

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La audiențele cu cetățenii organizate în data de 11 februarie de către Instituția Prefectului s-au prezentat 11 persoane.

Un grup de cetățeni din comuna Bixad a prezentat mai multe probleme cu privire la gospodărirea comunei (fond funciar, pășune, editar-gospodărești) care au fost aduse la cunoștință conducerii Instituției. În vederea soluționării problemelor sesizate, au fost comunicate îndrumări cu privire la modul de soluționare conform specificului fiecărui caz.
O persoană din Călinești-Oaș a cerut sprijin în vederea clarificării situației sale de la locul de muncă. Pentru clarificarea situației, s-a solicitat prezentarea unor documente clarificatoare care să fie depuse alături de un memoriu.
În cadrul audiențelor, o persoană din Carei a sesizat faptul că în perioada 2015-2018 nu a beneficiat de scutirea plății impozitului pe imobil, deși consideră că era îndreptățită. S-a comunicat persoanei că Prefectura va face verificări în acest sens, urmând a i se comunica concluzia. 
Un cetățean din municipiul Satu Mare a solicitat sprijin în vederea posibilității de a intra în posesie prin atribuire sau cumpărare a unui teren al cărui proprietar este statul român. S-a solicitat persoanei să depună o adresă către Instituție, la care să anexeze documente clarificatoare.
Din comuna Pomi s-au prezentat două persoane care au solicitat sprijin pentru asigurarea lucrărilor de branșare la magistrala de gaze din apropiere. Persoanele au fost îndrumate către concesionarul autorizat care are competențe în acest domeniu.
Un cetățean din satul Cidreag reclamă un vecin din cauza căruia este afectat un perete al casei sale, precum și discomfortul produs de afumătoria acestuia. S-a comunicat persoanei că Prefectura va solicita instituțiilor abilitate să facă verificări și să ia măsurile legale.
Ultimul caz din cadrul audiențelor de azi s-a referit la nefuncționalitatea sistemului de colectare/deversare a apelor pluviale și, în consecință, inundarea carosabilului străzii Noroieni din comuna Botiz. Persoana a fost îndrumată să depună un memoriu pentru ca Prefectura să dispună efectuarea de verificări de către instituțiile abilitate și luarea măsurilor legale.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii