s-a produs în această dimineață, în jurul orei 9.15, la intersecţia străzilor Bujorului cu Martirilor Deportaţi din Satu Mare.
Din primele informaţii reiese că șoferul unui autoturism marca Audi, care venea de pe strada Martirilor Deportaţi, nu a acordat prioritate unui autoturism VW, care cobora de pe podul Golescu pe strada Bujorului, iar la intersecţia celor două străzi autoturismele s-au ciocnit.
În urma impactului, autoturismul Audi a fost proiectat într-un alt autoturism Volvo, parcat regulamentar, care, la rândul său, a lovit un alt autoturism Dacia.
La faţa locului au intervenit două ambulanţe SMURD, un echipaj al Poliției şi o autospecială de descarcerare.
În urma impactului, două persoane au fost rănite grav. Medicii de la SMURD le-au acordat primul ajutor și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Vom reveni cu detalii.