Astfel, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii acționează, pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică și pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2.
Echipele de control sunt prezente în trenurile de călători și stațiile de cale ferată de pe raza județului Satu Mare, acționând pentru păstrarea măsurilor de siguranță sanitară în rândul călătorilor.
CFR călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.
Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp.
Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.
Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
Până în acest moment, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au depistat în Stația C.F.R. Satu Mare 3 minori, în vârstă de 11, 14, respectiv 17 ani, pe numele cărora fiind emise dispoziții de căutare, fiind dispăruți de la domiciliu, de pe raza județului Timișoara.
Fapt pentru care cei doi minori de 11, respectiv 14 ani, au fost internați într-o instituție de specialitate pentru protecție, iar cu privire la minorul în vârstă de 17 ani s-a procedat la încredințarea acestuia către familie ,fiind plecat voluntar de la domiciliu.
La acțiune participă și reprezentanți ai CFR Călători.