Cel în cauză a fost preluat de către I.G.I. – Biroul pentru Imigrări Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.
În data de 18 decembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare - I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în cooperare cu lucrători din cadrul S.P.F. Berveni.
Astfel, în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră au reţinut în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Decebal, județul Satu Mare, un cetăţean străin care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
În urma celor constatate, persoana a fost condusă la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul are vârsta de 25 de ani, provine din Siria și intenționa să ajungă ilegal într-o țară din Spațiul Schengen și anume Olanda.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cetățenul sirian a fost predat colegilor din cadrul I.G.I. – Biroul pentru Imigrări Satu-Mare, în vederea continuării cercetărilor.