pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Drumul dintre Livada și Vama va fi reabilitat. CJ Satu Mare a făcut demersuri la DRDP Cluj

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Mai mulți locuitori care tranzitează porțiunea de drum național care leagă localitățile Orașul Nou de Livada sunt nemulțumiți de starea rea a drumului.

Unul dintre mesajele primite pe adresa redacției acuză autoritățile locale, județene și naționale de lipsa de interes față de starea drumului și nepăsare.

”Uitați-vă puțin cum arată DN 19 Negrești-Oaș via Satu Mare, între localitățile Orașu Nou - Livada. Aș avea o întrebare către DRDP, CNAIR, Consiliul Județean: cine ne plătește pagubele la autoturismele noastre. Plătim Rovinietă pe degeaba de 138 lei pentru ce? Să mergem a doua zi la service? Să vă fie rușine tuturor!!!

reabilitare drum livada vama1

Satu Mare News a cerut un punct de vedere conducerii Consiliului Județean cu privire la acest drum. Chiar dacă nu se află în administrarea Consiliului Județean Satu Mare, Direcția tehnică din cadrul instituției a făcut deja demersuri către DRDP Cluj:

”Referitor la situația sesizată cu privire la starea drumului național DN 19 Negrești – Oaș Satu Mare vă transmitem că, fiind vorba despre un drum național, acesta se află în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj. Porțiunea de drum la care se face referire nu este în administrarea Consiliului Județean Satu Mare.

Cu toate acestea, având cunoștință de starea precară a acestui tronson de drum, în data de 26 ianuarie 2021, Direcția Tehnică a Consiliului Județean Satu Mare a transmis DRDP Cluj o sesizare privind necesitatea îmbunătățirii infrastructurii rutiere în această zonă. Redăm în continuare răspunsul primit la această sesizare din partea Serviciului Întreținere DN și Autostrăzi, Plan, din cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj: 

”Având în vedere întreținerea periodică pe timp de vară 2021, prin prezenta vă informăm că pe sectorul de drum național DN19 între km 154+248-171+300 (între localitățile Livada și Vama) CNAIR S.A. - prin D.R.D.P. Cluj a inițiat procedura de achiziție publică – Ranforsare sistem rutier. În data de 18.01.2021 a avut loc deschiderea ofertelor, procedura fiind în derulare. Se estimează încheierea contractului la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, în conformitate cu legislația achizițiilor publice aflată în vigoare"

reabilitare drum livada vama2

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii