- ”Pe ordinea de zi sunt puncte ce vizează proiectele județului Satu Mare care au fost aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală și finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, suma e integral asigurată de Ministerul Dezvoltării”, a explicat președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, care a mai spus că aceste proiecte au finanțarea integral asigurată din bugetul de stat și că modificarea valorii TVA (de la 24%, la 20%) a dus la modificarea indicatorilor tehnico-economici.
Adrian Ştef a explicat că dintre cele zece tronsoane de DJ cuprinse pe PNDL, în cinci s-a finalizat procedura de licitație și că la finalul lunii februarie se vor atribui lucrările și pe celelalte tronsoane de DJ. ”Până la sfârşitul lunii februarie sperăm ca licitaţiile să fie finalizate, urmând ca din martie să înceapă şi lucrările”, a mai spus Ştef.
DJ Supuru de Sus (DN19) - Sechereșa,
DJ Tășnad - Cig - Eriu Sâncrai - Craidorolț - Pișcari - Terebești - Gelu - Mădăras,
DJ Tășnad - Santău - Chereușa - Andrid - Irina - Portița - Vezendiu - Tiream - Carei - Cămin - Lucăceni - Berveni - granița Ungaria,
DJ 193 Satu Mare - Amați - Rușeni - Tătărăști - Necopoi - Homorodu de Jos - Homorodu de Mijloc - Homorodu de Sus - Solduba - Hodișa - Socond - Rătești,
DJ 193E Lim jud Maramureș - Bârsău de Sus - Limita jud Maramureș km 12,
DJ 195 Potău - DN 19F,
DJ 195B Doba (DN19) - Boghiș - Dacia - Moftinu Mare - Crișeni - Craidorolț - Țeghea - Mihăieni - Acâș (DN19A) - tronson Acâș - Mihăieni,
DJ 195B Doba (DN19) - Boghiș - Dacia - Moftinu Mare - Crișeni - Craidorolț - Țeghe - Mihăieni - Acâș (DN19A) - tronson 3 Craidorolț - Țeghea - Mihăieni,
DJ 195C Ady Endre - Căuaș km 18+822-24+822
DJ 195C Pir - lim jud Bihor (Sălacea) km 42+318-44+768
Consilierii judeţeni au mai votat şi majorarea capitalului social al societăţii Mobility Jud SRL, un proiect util derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare în cadrul căruia va fi amenajat un atelier prin care autoturismele vor fi adaptate pentru persoanele cu handicap motor.