Cameruneză studentă în România, cu document de identitate belgian, oprită la P.T.F. Urziceni

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni - judeţul Satu Mare au oprit la ieșirea din țară o tânără din Camerun care a prezentat la controlul de frontieră un document de călătorie belgian care aparținea altei persoane.

Duminică, 21 martie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat, pentru a ieși din România, o femeie care s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autoritățile belgiene. Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, polițistul de frontieră a constatat faptul că persoana prezentă la control nu este una și aceeași cu titularul documentului în cauză, iar documentul de călătorie aparține altei persoane.

 

În urma cercetărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că persoana care s-a prezentat la controlul de frontieră este o tânără din Camerun, în vârstă de 33 de ani, studentă în România, dar care nu posedă documente legale care să îi permită călătoria în spațiul Schengen.

 

De asemenea, s-a constatat cu ocazia verificărilor, faptul că documentul de identitate pe care l-a prezentat la control a fost declarat pierdut la autoritățile belgiene din februarie 2021.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii