În urma unui impact între două autoturisme, au rezultat 7 persoane implicate, 5 adulți și 2 copii.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, una cu echipaj de prim ajutor și una cu modul de terapie intensiva mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor din cadrul Punctului de Lucru Farcașa și 2 ambulante aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de raspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Rosu de Interventie.
Odată ajuns la fata locului echipajul SMURD al județului Maramureș a constatat că victimele s-au autoevacuat și au leziuni ușoare, astfel Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 13:19.
Autospeciala de descarcerare a fost întoarsă la bază iar autospeciala de stingere cu modul de descarcerare a verificat măsurile PSI la fața locului.
Ambulanțele SMURD au transportat 4 victime, 3 adulți și 1 copil, iar ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean au transportat 2 adulți și un copil la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru continuarea investigațiilor medicale.