Astfel, în zona de frontieră româno-maghiară de la Oar, a fost amplasată borna care marchează punctul de conexiune dintre cele două tronsoane de drum de pe teritoriul României și Ungariei.
Înainte de vizita pe teren, reprezentanții CNAIR au purtat o discuție cu deputatul PNL Adrian Cozma, prefectul Altfatter Tamás, subprefecții Radu Bud și Lavinia Kiss, directorul Cancelariei Prefectului, Robert Kovacs, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, administratorul public al județului Satu Mare, Maskulik Csaba și primarul comunei Vetiș, Iuliu Ilyes. La întâlnire s-a afirmat faptul că, în prezent, se lucrează la studiul de fezabilitate si întocmirea proiectului tehnic , în același timp, se are în vedere identificarea tuturor surselor de finanțare posibile pentru începerea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil. În perioada următoare vor fi identificate identificați proprietarii terenurilor care străbat traseului viitorului drum expres.
Drumul Expres din județul Satu Mare va asigura legătura cu Ungaria prin viitorul punct de trecere al frontierei de la Oar și va prelua o parte din traficul care se desfăşoară pe reţeaua de drumuri existente, determinând scăderea timpului de parcurgere a distanţelor, reducerea emisiilor de substanţe poluante, a nivelului de zgomot și condiţii sporite de siguranţă şi confort în trafic.
”Am participat alături de reprezentanți ai CNAIR și ai autorităților locale și județene, cu sprijinul Poliției de Frontieră la amplasarea bornei care va marca întâlnirea dintre cele 2 artere rutiere de mare importantă pentru județul Satu Mare respectiv drumul Expres Satu Mare Oar. Prin acest proiect care a fost inițiat și susținut de ministerul transporturilor, nordul țării și implicit județul Satu Mare o să fie conectat la rețeaua europeană de autostrăzi. E un pas important pentru economia locală și pentru toți cei care tranzitează zona noastră”, a declarat deputatul PNL Adrian Cozma.