Joi, vineri și sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.
Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Restricțiile vizează autovehiculele cu masă mai mare de 7,5 tone, de tip TIR. În caz de cod portocaliu de caniculă, potrivit legislației în vigoare, circulația poate fi interzisă temporar pe autostrăzile şi drumurile naţionale. De la aceste măsuri fac excepție:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
- vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
- transporturi funerare;
- transporturi poştale;
- transporturi de echipamente de prim ajutor;
- transporturi pentru distribuire de carburanţi;
- transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
- transporturi pentru tractări vehicule avariate;
- transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
- transporturi apă îmbuteliată;
- transporturi produse provenite din exploatări agricole;
- transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale”