În această dimineață, polițiștii sălăjeni au fost sesizați despre un accident de circulație pe Drumul Județean 108 G, în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Secției Șimleu Silvaniei și un echipaj SMURD, dar și un echipaj SAJ, care au evaluat victimele. Două dintre victime au fost transportate la UPU Sălaj.
Potrivit IPJ Sălaj, ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 68 de ani din județul Satu Mare, conducea autoturismul proprietate personală pe drumul menționat, iar între localitățile Crasna și Horoatu Crasnei a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un șofer, în vârstă de 75 de ani din comuna Horoatu Crasnei.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea vârstnicului de 75 de ani și a pasagerului acestuia, un bărbat de 54 de ani, tot din comuna Horoatu Crasnei.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit dosar penal, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și administrează probatoriu în cauză, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.