Redăm mai jos Hotărârea Nr. 50 din 17.09.2021 privind stabilirea şi aprobarea măsurilor care se aplică la nivelul judeţului Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea infecțiilor generate de noul Coronavirus
În conformitate cu prevederile:
Hotărârii de Guvern nr.990 din 17.09.2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr.2 și 3 la HG nr.932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
Hotărârii de Guvern nr.932 din 9 septembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârii de Guvern nr.557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
În temeiul art.10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004,
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se meține starea de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2021.
Art.2. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spațiile publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spații comerciale, stații pentru transportul în comun în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Administratorii/Proprietarii spațiilor publice afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.
Art.3. Se menține obligaţia pentru instituţiile și autorităţile publice, operatorii economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu: triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât si pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii si al ministrului afacerilor interne.
Art. 4. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este mai mică sau egală cu 2/1000 de locuitori, astfel:
Competițiile sportive în spațiile închise/deschise se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecție;
Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive,etc.), cu un număr de participanți de maxim 200 de persoane în exterior sau de maxim 150 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cu un număr de participanți de maxim 400 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), până la capacitatea maximă a spațiului în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-2:00.
Măsurile prevăzute la punctele anterioare se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
Se permite până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-2:00 activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, până la capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 7mp/persoană.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, până la capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 4mp/persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează săli de jocuri până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00., dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00.
Art. 5. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este mai mare de 2/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, astfel:
Competițiile sportive în spațiile închise/deschise se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecție;
Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2500 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 30 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive,etc.),cu un număr de participanți de maxim 150 de persoane în exterior sau de maxim 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cu un număr de participanți de maxim 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), până la capacitatea maximă a spațiului în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-2:00.
Măsurile prevăzute la punctele anterioare se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
Se permite fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-2:00 activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, până la capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 7mp/persoană.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, până la capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 4mp/persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează săli de jocuri fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00., dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00.
Art.6. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, astfel:
Competițiile sportive în spațiile închise/deschise se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;
Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cu un număr de participanți de maxim 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Se interzice organizarea de evenimente private aferente meselor festive în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-2:00 și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
Măsurile prevăzute la punctele anterioare se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
Se permite fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-2:00 activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, fără a depășii 50% la capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 7mp/persoană. Peste incidența de 4/1000 de locuitori participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează săli de jocuri fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-2:00., dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Art. 7. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori, astfel:
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise ;
Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;
Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber;
Se interzice organizarea de evenimente private (nunți , botezuri).
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-2:00 și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
Se interzice activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
Se interzice activitatea operatorilor economici care se desfășoară în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare.
Se interzice activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise.
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează săli de jocuri.
Art. 8. Se aprobă Măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este mai mare de 7,5/1000 de locuitori, astfel:
Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 5:00, cu următoarele excepții pe baza declarației pe proprie răspundere/adeverință eliberată de angajator/legitimația de serviciu :
1.deplasarea în interes profesional, între locuinţă/gospodărie şi locul /locurile de desfăşurare a activităţii profesionale și înapoi;
2.deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
3.deplasări în afara localităţii ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
4.deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Pe întreaga durată a săptămânii este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private în intervalul orar 5:00 - 18:00.
Prin excepţie de la prevederile punctului anterior, în intervalul orar 18:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri, îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Măsurile prevăzute anterior nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori.
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-2:00 și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
Se interzice activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
Se interzice activitatea operatorilor economici care se desfășoară în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.
Se interzice activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise.
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează săli de jocuri.
Art.9. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui ANSVSA.
Art.10. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfășoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
Art.11. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfășoară activităţi de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si al ministrului sănătăţii.
Art.12. Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și a ministrului sănătății.
Art.13. În condițiile articolului anterior, organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1000 de persoane pe scaune cu asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp/persoană și cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Art.14. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea unui număr mai mare de 2500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Art.15. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor, rugăciunilor colective și organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase, se desfășoară în interiorul și/sau exteriorul lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară (obligativitate purtare măști de protecție, distanțare fizică și asigurare a soluțiilor de dezinfectare).
Art.16. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr.69/2000, cu modificările și completările ulterioare constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Art.17. Competițiile sportive în spațiile închise/deschise se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Art.18. Persoanele fizice, participante la acțiuni organizate și desfășurate în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre sunt obligate să facă dovada: vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, rezultatului negativ al unui test RT-PCR, rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid, perioadei cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterior confirmării infectării cu SARS-CoV-2 după caz, prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 în conformitate cu OUG. Nr.68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale UE sau documente compatibile cu acestea, fac dovada prin intermediul unui document (letric sau electronic) care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Obligativitatea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsa mai mică sau egală cu 6 ani.
Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei hotărâri au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al UE privind COVID-19 folosind secțiunea ”VERIFICARE REGULUI INTERNE” din aplicația mobilă ”CHECK DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a reține nici un fel de date sau informații din certificatul verificat.
Art.19. Se aprobă ca transportul intern si internaţional de mărfuri și persoane să se desfășoare în continuare, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii, ministrului sănătăţii si al ministrului afacerilor interne.
Art.20. Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a Pestei Porcine Africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 persoane.
Art.21. Activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, a târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.
Art.22. Se poate institui carantina zonală în condițiile art.7 și art.12 din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Art.23. Activitatea în creșe și after-school-uri este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
Art.24. În cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
Art.25. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pe o rază de 50 metri în jurul unităților de învățământ.
Art.26. Rata de incidență cumulată la 14 zile se va transmite unităților administrativ teritoriale la interval de 48 de ore. Pe raza unităților administrativ teritoriale se vor respecta perioadele de restrictii din anexa la prezenta hotărâre.
Art.27. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 18 septembrie 2021 și abrogă prevederile Hotărârii C.J.S.U. nr.42 /2021.
Art.28. Prin grija Instituției Prefectului - Județul Satu Mare, prezenta hotărâre va fi comunicată membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Unităților Administrativ Teritoriale din județul Satu Mare și mass-mediei locale.