Situația incidenței îmbolnăvirilor în județul nostru se află în continuare într-o zonă de palier, cu o valoare medie de 3,50 la mia de locuitori la nivelul județului respectiv 5,30 la nivelul municipiului reședință de județ.
În acest moment, în comuna Vetiș este depășit pragul de 6 infectări la mia de locuitori (6,19), valori mari înregistrându-se și în Santău (5,50), Cehal (5,32), Doba (5,27), Ardud (5,24), Pomi (5,20), Apa (5,13) și Supur (5,05).
Campania de vaccinare continuă, cu un interes mai pronunțat atât pentru doza 1 cât și pentru doza 3 de rapel. De la deschiderea posibilității de a administra doza booster, în județul nostru s-au vaccinat cu doza a treia de rapel 4917 persoane, într-unul din cele patru centre deschise în acest moment. Conform analizei Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, nu se impune în acest moment deschiderea unor noi centre de vaccinare. Cu toate acestea, având adresabilitatea mare a centrului de vaccinare de la Ambulatoriul Spitalului Județean (Policlinica Veche), unde se pot înregistra în anumite intervale orare timpi de așteptare de până la o oră, se recomandă sătmărenilor să apeleze pentru efectuarea vaccinului la Centrul de Vaccinare de la Școala ”Avram Iancu” din Micro 16. DSP Satu Mare a informat despre demararea administrării dozei 3 rapel categoriei de persoane vulnerabile instituționalizate, prin intermediul a două echipe mobile, care de asemenea, se pot deplasa la cerere la sediul marilor angajatori.
Poliția de Frontieră raportează faptul că valorile de trafic la această dată sunt foarte mari față de media lunii octombrie înregistrată perioada pre-pandemie și se remarcă o presiune mare a fenomenului migrației ilegale pe frontierele României, inclusiv în raza de competență a Serviciului Teritorial Satu Mare, dar acestea sunt gestionate corespunzător, în colaborare cu serviciile similare ale țărilor vecine.
În vederea organizării ceremonialelor militare dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române (25 Octombrie), atât la Satu Mare cât și la Carei, împreună cu conducerea Centrului Militar Județean Satu Mare s-au stabilit în linii mari responsabilitățile fiecărei structuri, programul manifestărilor urmând a fi definitivat în perioada următoare și adus la cunoștința publicului.
Prefectul solicită structurile Ministerului Afacerilor Interne să continue acțiunile specifice în contextul pandemiei, acestea constând în principal în verificarea respectării carantinei sau a izolării la domiciliu, verificarea respectării măsurilor de siguranță și protecție individuală, a respectării normelor de organizare și acces în locurile și la evenimentele publice.