La fața locului s-au deplasat 1 ofițer și 8 subofițeri, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, din cadrul Punctului de Lucru Turț și o autospecială de primă intervenție și comandă, din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș.
Incendiul a fost izolat pentru limitarea propagării. Forțele s-au retras la ora 03:00.
Duminică, la ora 08:00, un ofițer și 10 subofițeri au revenit în teren cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea focarelor care ardeau mocnit.
În ambele zile au fost prezenți pompieri voluntari ai SVSU Tarna Mare.
Incendiul a fost lichidat duminică, în jurul orei 17:00.
Cauza probabilă de producere a incendiului este jarul sau scânteia provenită de la o țigară aprinsă.
Au ars aproximativ 5 hectare de litieră.