pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Au început interviurile concursului pentru directorii de școli: 90 de candidați din Satu Mare, în ultima etapă

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Începând de luni, 15 noiembrie, în Satu Mare și în țară a început ultima etapă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli. Interviurile au fost programate până marți, 23 noiembrie și vor fi susținute în fața uneia dintre cele 5 Comisii constituite pentru evaluarea candidaților.

Potrivit graficelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean, vor susține interviul 90 de candidați.Aceștia au fost repartizați pe zile și pe săli/centre de concurs. Vezi Grafic interviu.

Ce se evaluează la interviu

Interviul cu durata de 60 de minute pentru fiecare candidat, în cadrul căruia se evaluează:

  • competențele de management strategic, operațional și de comunicare, prin prezentarea unei strategii de dezvoltare a unității de învățământ pentru care candidează – cel mult 25 de minute;
  • abilitățile de rezolvare a unor situații-problemă, prin raportare la contextul și specificul unității de învățământ pentru care candidează – cel mult 20 de minute;
  • competențele digitale, pe baza utilizării calculatorului – cel mult 15 minute;

Citește și Concurs directori | Liceul cu Program Sportiv, cel mai râvnit liceu din județ. Lista cu școlile și candidații înscriși 

Desfășurarea probelor de concurs la care participă candidații se inregistrează audio-video.

Strategia de dezvoltare a unității de învățământ va conține maximum 5 pagini și va fi pusă la dispoziția membrilor comisiei de evaluare a probei de interviu la prezentarea candidatului pentru susținerea probei.

Interviul este evaluat cu punctaje exprimate prin numere întregi de la 1 la 10 de către fiecare membru al comisiei, punctajul final fiind media aritmetică a punctajelor acordate de către cei cinci membri ai comisiei de evaluare.

Citește și Jumătate dintre candidați, respinși la concursul de directori de școli 

Nu se admit diferențe mai mari de trei puncte între oricare doi evaluatori. În cazul diferențelor mai mari de trei puncte, președintele comisiei are obligația să medieze divergențele de punctaj între evaluatori. În urma medierii, evaluatorii pot acorda alte punctaje decât cele inițiale și se întocmește un nou borderou de punctaj, în care evaluatorii își motivează, în scris, punctajul acordat.

Calendarul concursului:

  • 15 octombrie – Desfășurarea probei scrise
  • 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20–22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii