pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

COVID-19 | 65 de sătmăreni prinși fără mască de protecție, amendați

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și de informare a operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.

Polițiștii au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19. 

Astfel, joi, 18 noiembrie, au fost verificate 895 persoane aflate în carantină și 1.223 de persoane aflate în izolare. 

Au fost instruiți reprezentanții a 138 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la noile reglementări și controlate 81 de mijloace de transport persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 65 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

”Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în sprijinul cetățenilor!

Totodată, solicităm tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure cu privire la noile reguli ce vor intra în vigoare și să dea dovadă de o conduită responsabilă”, a transmis IPJ Satu Mare.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii