pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ministerul Educației a modificat nota minimă pentru bursele de merit ale elevilor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministerul Educației a modificat criteriile de acordare a burselor școlare. Ordinul de ministru a fost publicat marți seara în Monitorul Oficial.

Criteriile de acordare a burselor au fost schimbate după 10 ani, iar ministerul a ridicat nota minimă pentru bursele de merit dar și pentru bursele de studiu. Măsura a provocat reacții din partea organizațiilor de elevi. 
Potrivit ordinului de ministru, începând din acest an bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9,50, față de 8,50 cum era până acum. 
Bursele de studiu vor fi acordate celor cu media între 7,50 și 9,50, înloc de 7,00-8,50, cum era pragul în ordinul precedent.
 
Potrivit Ordinului de Ministru, criteriile actuale se aplică din semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022, potrivit ordinului recent, lucru care face ca elevii să primească bursele pentru mediile obținute în perioada școlii cu prezență fizică din semestrul I. 
În ordinul de ministru precedent formularea permitea autorităților locale să acorde sau nu burse elevilor, în funcție de cum votau consilierii locali.
  • ”Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”, prevedea ordinul vechi scrie edupedu.ro
În actualul act normativ formularea este diferită:
  • ”Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social, denumite în continuare burse”.
Bursele de performanță au, în mare, criterii de acordare neschimbate. A fost eliminat articolul care prevedea că ”în perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică de 10”, fiind înlocuit cu ”pot primi bursa doar elevii promovați”, deci un olimpic nu mai are condiția purtării exemplare sau neacumulării de absențe care pot duce la scăderea notei la purtare pentru a lua acești bani. Reamintim că recent cuantumul burselor de performanță s-a dublat.
Noile cuantumuri minime ale burselor pentru elevi: 
  • 500 lei, pentru bursa de performanță,
  • 200 lei, pentru bursa de merit,
  • 150 lei, pentru bursa de studiu,
  • 200 lei, pentru bursa de ajutor social.
Reacția Consiliului Național al Elevilor: 730 000 de elevi din România rămân fără burse
Consiliul Naţional al Elevilor acuză printr-un comunicat ministerul că a masacrat bursele, că face economie pe spatele lor şi că privează zeci de mii de copii de la dreptul la educaţie. Elevii spun că vor protesta, dacă situaţia nu se schimbă până la începutul semestrului al 2-lea. 
”Bursele elevilor, tăiate în mijlocul nopții! 
Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI) și Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETm) consideră josnică tăierea burselor elevilor și solicită revocarea din funcție a lui Sorin Cîmpeanu! 
Marți, 4 ianuarie a.c., a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educației pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9.5, înloc de 8.5, cum era anterior. Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectați sute de mii de elevi din țară.
Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către Ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiți de eșecurile sistemului.
Ordinul a fost publicat peste noapte, din pix, fără a fi publicat vreun proiect pe site-ul Ministerului, fiind astfel încălcate în mod flagrant principiile transparenței decizionale prevăzute de Legea 52/2003. Astfel, Cîmpeanu dovedește că nu are respect nici față de elevi, nici față de legile țării.
Vom ataca în instanță ordinul, pentru a ne asigura că niciun elev nu va fi prejudiciat în urma unor ordine date peste noapte în mod ilegal!”, au transmis asociațiile de elevi din țară

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii