Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 52 de ani, din Turț, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier „Accesul interzis” ar fi pătruns pe strada Dima din municipiu, apoi la intersecția cu Bld. Independenței nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o tânără, de 19 ani, din Turulung, intrând în coliziune cu acesta.
În urma incidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a tinerei de 19 de ani, căreia i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negative. Totodată, acestora li s-au prelevat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.