pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Brick Satu Mare se deschide vineri, 18 martie. Clienții vor fi întâmpinați cu numeroase oferte și promoții speciale

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Compania Brick România va inaugura vineri, 18 martie, magazinul din Satu Mare. Acesta reprezintă primul punct de operare al retailerului dobrogean în zona de vest a țării și a necesitat o investiție ce se ridică la 4 milioane de euro.

Magazinul din Satu Mare este situat pe Strada Brașov nr. 4, are 3.000 mp la interior, 95 de locuri de parcare, dar și spații de depozitare exterioară și își va întâmpina clienții cu numeroase oferte și promoții speciale. 

În ziua deschiderii, 1.500 de tigăi vor fi oferite gratuit, primilor vizitatori ai Magazinului Brick Satu Mare. Pentru a intra în posesia tigăilor, clienții trebuie doar să viziteze magazinul în ziua deschiderii, nefiind condiționați de achiziția de produse. 

Totodată, cei care vor trece pragul magazinului Brick Satu Mare pe 18 martie, vor putea beneficia de vouchere cadou. Acestea vor fi oferite oricărui client care achiziționează produse de minimum 100 de lei. Valoarea voucherului va crește odată cu valoarea coșului de cumpărături. Voucherele cadou vor fi acordate pentru cumpăraturi de minimum 100 de lei în perioada 18 martie -17 aprilie 2022, și vor putea fi folosite pentru noi achiziții în magazinul Brick Satu Mare, în perioada 18 aprilie - 17 mai 2022. Regulamentul campaniei este disponibil pe brick-romania.ro.

”Brick Satu Mare este primul nostru magazin din zona de vest a țării și cel care continuă seria extinderii la nivel național pe care compania noastră o derulează. Suntem un brand aproape de clienți, cu o ofertă de produse generoasă, la prețuri corecte și ne propunem să devenim accesibili pentru cât mai mulți români. Cele mai importante investiții ale Brick România din ultimii ani s-au concentrat pe deschiderea noilor centre operaționale la nivelul țării și menținerea unei politici de echilibru a raportului calitate-preț”, spune Oana Nechita, Director Executiv Brick România. 

În prezent Brick România funcționează cu 4 magazine: Brick Constanța, primul magazin al companiei, inaugurat încă din 2002, Brick Mangalia deschis în 2017, Brick Giurgiu deschis în 2019 și centrul regional Ovidiu inaugurat în vara anului 2021. Acestora li se adaugă din 18 martie Brick Satu Mare. ”

”Compania noastră și-a propus să valorifice oportunitățile de creștere existente în piață pentru a putea ajunge la cât mai mulți clienți din țară, unii dintre ei venind până acum la Constanța special pentru produsele noastre. Ne dorim să creștem organic și să avem o medie de trei deschideri noi pe an. Pe 18 martie inaugurăm Brick Satu Mare, un proiect care a necesitat efortul întregii echipe, iar pentru această deschidere pregătim nu numai o gamă variată de produse, ci și promoții special gândite pentru acest eveniment, la care sperăm să vedem cât mai mulți sătmăreni”, completează Viorel Dima, Director de Dezvoltare Brick România. 

Brick România, primul brand românesc de magazine de bricolaj, home improvement și proiecte DYI cu cel mai bun raport calitate-preț de pe piață, înființat în 2002, plănuiește inaugurarea unui magazin în Oradea în martie 2023, cu o suprafață de 10.000 mp în interior și peste 200 de locuri de parcare. Alte orașe vizate pentru noi deschideri în viitor sunt Brașov, Ploiești, București, Cluj sau Iași. 

 

Despre Brick România 

Compania Brick România este primul brand de magazine de bricolaj, home improvement și proiecte DYI din țară, cu o tradiție de aproape 20 de ani pe piață dobrogeană. Înființat în anul 2002, magazinul Brick este un solid furnizor de produse universale folosite pentru construirea, întreținerea, amenajarea sau decorarea locuinței. Brick se adresează în special clienților persoane fizice, pentru proiecte de tip DYI, dar și dezvoltatorilor imobiliari pentru proiecte rezidențiale, oferind un portofoliu de 60.000 de articole din 15 domenii. 

După magazinul Brick Constanța deschis în 2002, în ultimii trei ani alte trei noi magazine au fost inaugurate. Astfel, compania constănțeană Brick este prezentă din anul 2017 și pe piața din sudul litoralului prin magazinul Brick Mangalia, în anul 2019 compania a inaugurat magazinul Brick Giurgiu, iar în vara lui 2021 a fost deschis centrul regional Ovidiu. În 2022 se deschide Brick Satu Mare. Pentru următorii ani, compania are în plan locații noi în Oradea, Cluj sau București. În prezent, echipa Brick România numără aproximativ 300 de angajați, număr care va crește odată cu deschiderea noilor magazine. 

Cu o politică de preţuri accesibile și reușind să mențină un raport excelent calitate-preț, echipa Brick și-a demonstrat angajamentul față de clienți, care au recompensat brandul cu fidelitatea lor, astfel că materialele cumpărate de la Brick sunt astăzi prezente în aproape fiecare casă din Constanța.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii