pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Un sătmărean a juns de la volan direct în arestul Poliției

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri, 22 aprilie, în jurul orelor 17:00, polițiștii rutieri sătmăreni au efectuat semnale de oprire față de un bărbat de 54 de ani, din Satu Mare, care conducea un autoturism pe raza municipiului. 

În urma solicitării organelor de poliție de a fi testat cu aparatul etilotest pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii, conducătorul auto a refuzat atât testarea propriu-zisă, cât și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge.  
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că susnumitul are dreptul de a conduce suspendat, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni. 
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat", precum și pentru ”refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive".
Față de persoana în cauză, s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii