La eveniment au fost prezenți viceprim-ministrul României Kelemen Hunor, ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode și ministrul Apărării Național Vasile Dîncu, autorități județene și locale.
Centura ocolitoare va devia de astăzi traficul ce străbate municipiul Satu Mare pe ruta Petea (frontiera cu Ungaria) - Oradea, astfel că locuitorii vor avea o rută alternativă pentru a evita aglomerația urbană.
Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime totală de peste 19 km, fiind prevăzută cu două noduri rutiere, precum și cinci poduri și pasaje. Ordinul de începere pentru lucrările a fost emis în luna mai 2017.
Varianta de Ocolire Satu Mare este o investiție a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un proiect finanțat integral din fonduri europene prin POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.