pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Activități preventive în zona turistică Luna Șes

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Având în vedere perioada vacanței de vară, a concediilor și a numeroaselor manifestări cultural-artistice ce implică prezența unui număr mare de tineri, polițiștii sătmăreni împreună cu specialiștii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, continuă seria acțiunilor de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise.

Astfel, luni, 11 iulie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității și al Biroului de Siguranță Școlară, alături de specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, au fost prezenți în zona turistică Luna Șes, unde au desfășurat activități de informare și conștientizare cu privire la efectele negative ale consumului de substanțe psihoactive, precum și la riscurile conducerii sub influența consumului de alcool sau droguri.

Discuțiile purtate de polițiști cu tinerii prezenți în vacanță în această zonă turistică au vizat în primul rând sensibilizarea și conștientizarea acestora cu privire la consecințele nefaste ale consumului de substanțe interzise asupra dezvoltării personale, emoționale și sociale, precum și transmiterea unor mesaje preventive referitoare la modalitățile de a face față în asemenea situații.

Testarea de către tineri, a efectului consumului de alcool și alte droguri prin intermediul ochelarilor ce simulează aceste efecte, a avut menirea de a-i face pe aceștia să conștientizeze modul în care consumul de substanțe interzise le afectează echilibrul, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mișcărilor, felul în care se orientează în spațiu sau modul în care apreciază distanța sau viteza.

Scopul acestor acțiuni, care vor continua pe toată perioada sezonului estival este acela de a îndruma tinerii să își petreacă timpul liber într-un mod sănătos și de a evita riscurile la care s-ar expune dacă ar consuma alcool și alte substanțe interzise.

Prin intermediul acestor acțiuni, polițiștii sătmăreni se adresează totodată, și adulților, cărora le recomandă să stabilească reguli clare cu copiii lor, privind  consumul de alcool și droguri, să discute deschis cu aceștia despre consecințele pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung ale acestor substanțe, de asemenea să se informeze și ei cu privire la efectele/semnele consumului de droguri dar mai ales, să ia măsuri imediate, în cazul în care observă astfel de semne, deoarece de la consumul ocazional se poate ajunge foarte ușor la consum abuziv și la dependență și în consecință, la adevărate drame. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii