Drept urmare, autoritățile maghiare nu permit intrareape teritoriul Ungariei persoanelor și mijloacelor de transport. O data cu remedierea situației, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, va dispune măsurile legale aflate în competența instituției în vederea fluidizării traficului.
UPDATE: Începând cu ora 19:45 s-a luat măsura permiterii tranzitării prin Punctele de Trecere a Frontierei Petea și Urziceni, a persoanelor care se bucură de dreptul la libera circulație. Între timp, timpii de așteptare au crescut, sens în care au fost deschise toate benzile de control.
Pe sensul de ieșire din România, în PTF Petea, la autoturisme, se înregistrează 120 de minute, fiind deschise 6 artere de control, iar pe intrare vorbim de 60 de minute timpi de așteptare și 5 artere de control. În același punct de trecere, la camioane se inregistrează 150 de minute pe sensul de ieșire, iar pe cel de intrare, 30 de minute.
În Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, se înregistrează 60 de minute timpi de așteptare, fiind disponibile câte 3 artere pe fiecare sens.