pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Șofer (71 ani) prins gonind cu 163 km/h

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 135 de sancțiuni contravenționale. 

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 37 000 de lei. De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 13 conducători auto. 
Astfel, un conducător auto, de 44 de ani, au efectuat manevra de depășire pe un tronson de drum unde această manevră este interzisă.
Zece conducători auto, cu vârste cuprinse între 26 și 71 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 100-163 km/h pe tronsoane de drum unde viteza maximă legală admisă este de 50, 70, respectiv 90 km/h.
Doi conducători auto, de 31, respectiv 41 de ani au fost depistați, în trafic, la volanul autoturismelor după ce au consumat băuturi alcoolice. Rezultatele testărilor cu aparatul alcooltest au fost de 0,32, respectiv 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii