Aseară, în jurul orelor 20.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei-Biroul Rutier au efectuat semnale de oprire unui autoturism, condus de către un tânăr, 23 de ani, domiciliat în Carei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, până la data de 24.01.2023.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a condce vehicule.