Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 11-13 noiembrie, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 110.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 40 conducători auto. Dintre aceștia, 27 nu au respectat regimul legal de viteză, 6 au efectuat manevra unei depășiri neregulamentare, iar 5 conducători auto au fost depistați conducând pe drumurile publice sub influența alcoolului.