Polițiștii ajunși la fața locului au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50m față de femeia de 45 de ani și de domiciliul acesteia.
Totodată, bărbatul este obligat să păstreze aceeași distanță și față de cei doi copii ai săi, precum și de unitatea de învătământ a acestora.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.