În acest sens, Teatrul Odeon din București a acceptat să pună pe scena teatrului sătmărean un spectacol, la fel Teatrul din Debrecen, respectiv Teatrul Național Maghiar din Cluj în colaborare cu Secția Maghiară a Teatrului de Nord și Secția Română a Teatrului de Nord. Patru spectacole programate pentru a marca inaugurarea Teatrului de Nord.
Pentru acest eveniment, conducerea Teatrului a solicitat acordarea sumei de 150.000 de lei, dar nu a primit niciun leu, după ce mai mulți dintre consilierii locali s-au opus.
Azi, managerul Teatrului, Vasile Țăran, și directorul artistic, Andrei Mihalache, susțin că spectacolele vor fi anulate, urmând ca luni, 16 mai, să fie anunțate trupele Teatrului Odeon din București, Teatrului din Debrecen, respectiv Teatrului Național Maghiar din Cluj.
- ”Păcat. S-au folosit aceste comunicate, răstălmăcindu-se unele dintre idei pentru a nu putea inaugura această clădire. Repet, am spus-o și la ședința de Consiliu Local, probabil că m-am grăbit, negândindu-mă că se va întâmpla tocmai în luna asta, foarte nefericită, a alegerilor. Eu, dacă aș avea putere legislativă, aș da o lege prin care să se interzică orice manifestare culturală, sportivă, timp de o lună, cât durează campania electorală. Să fie așa un fel de doliu național pentru că orice faci e imediat spus că e să sprijine pe unul sau pe altul dintre candidați, dar, în același timp, ar trebui și candidații și toată lumea care e în staff-ul lor să-și ia concediu fără plată sau șomaj tehnic sau de paternitate sau de ce-or vrea, pentru că nu poți opri societatea să funcționeze firesc o lună, de teamă ca nu cumva unii să considere că se poate interpreta că e în favoarea altora.
Managerul general al Teatrului de Nord, Vasile Țăran, susține că e reavoință din partea unor consilieri locali, punând la dispoziția redactorilor acte doveditoare privind situația clădirii Teatrului.
Vasile Țăran a precizat că imobilul poate fi dat în folosință fără nicio problemă, existând toate condițiile necesare. În ceea ce privește obținerea avizului ISU, Vasile Țăran susține că termenul de grație este până la finele acestui an.
Andrei Mihalache a lăsat să se înțeleagă că aceste contre politice din campania electorală dăunează până și bunei colaborări dintre Secția română și Secția maghiară a Teatrului de Nord. ”Reușiserăm să fim prieteni. Acum suntem nevoiți să fim doar frați. Rudele nu ți le alegi”, a spus Mihalache, vizibil afectat de divergențele ce și-au făcut loc în interiorul Teatrului.
”Continuăm tradiția cu acest festival care din 2007 a avut loc mereu la finele lunii mai!”, a mai spus Mihalache, inițiatorul festivalului multicultural internaţional, intitulat "Fără bariere", un amplu Festival Cultural Internațional plurivalent (teatru, muzica, dans, pantomimă, arte plastice, film de scurt metraj, fotografie, lansări de carte).