La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță de prim ajutor SMURD B2, cu 6 subofițeri din cadrul Punctului de lucru Turț.
Totodată, pentru gestionarea situației de urgență, la locul intervenției au acționat în cooperare cu pompierii militari și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Călinești-Oaș.
A fost alertată și Secția de Pompieri Negrești-Oaș în eventualitatea necesității de forțe în sprijin.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă la nivelul întregului acoperiș. Datorită vântului puternic exista posibilitatea de extindere a incendiului la casa de locuit aflată în imediata vecinătate.
În urma intervenției, forțele militare au lichidat incendiul, salvând casa de locuit , o anexă și 3 m cubi de material lemnos.
Împrejurarea determinantă fiind jar sau scânteie purtate de vânt pe material combustibil.