pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ștef, acuzat de primarul comunei Odoreu că ”s-a străduit” să-i depuncteze comuna

Azi, la acordarea premiilor pentru ”Cea mai curată și bine gospodărită comună din județul Satu Mare” a avut loc un schimb de replici între
președintele Consiliului Județean și primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop fiind nemulțumit că ar fi fost depunctat pe nedrept, obținând locul II la acest concurs.
Acuzele îi sunt susținute de consilierul județean Alexandru Horvat, care a spus că unul dintre consilierii județeni, Radu Giurcă, și-a schimbat brus atât partidul, cât și opinia, ceea ce a dus la schimbarea clasamentului.
La festivitatea de premiere, primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, a ținut să-i ”mulțumească” președintelui CJ pentru ”străduința pe care și-a dat-o pentru a-l depuncta”.
  • ”Mulțumesc, domnule președinte, pentru străduința pe care v-ați dat-o pentru a ne descalifica”, a spus, în fața primarilor, Dumitru Pop, primarul comunei Odoreu. 
  • ”Îl cunosc foarte bine pe primarul din Odoreu și, dacă nu l-aș știi, m-aș supăra pe el. Sigur, vă dați seama că într-o competiție, și în sport este aceeași situație, fiecare își dorește să câștige. Sigur, au fost câteva discuții vizavi de modul în care s-a făcut punctajul, avem punctul de vedere al comisiei juridice și al direcției juridice. Nu a avut loc o depunctare, toată lumea a fost evaluată în mod corect și unitar”, a spus Adrian Ștef.
  • ”Domnul președinte a reușit să depuncteze comuna Odoreu atribuind 0 puncte pentru servicii sociale. În regulament, serviciile sociale trebuiau punctate pentru ”existența serviciilor sociale în comune”. Or, Odoreul are două case de copii. Într-adevăr, proprietatea uneia dintre case e a CJ, dar acei copii sunt susținuți financiar de la bugetul comunei Odoreu, ei devin cetățeni cu buletin cu domiciliul în comuna Odoreu, sunt transportați la școală cu microbuzul școlar al comunei Odoreu și finanțarea e co-asigurată de comuna Odoreu. Și de aceea 0 puncte la comuna Odoreu pentru existența serviciilor sociale e o nedreptate! Cetățenii comunei Odoreu îi rog să-și dea seama că i-a depunctat pe ei, deși odorenii l-au votat ca președinte al CJ. Nu meritau ei acest lucru, chiar dacă cu primarul din Odoreu are domnul președinte vreo problemă personală”, a spus Dumitru Pop. 
Aceste acuze au fost întărite de consilierul județean Alexandru Horvat.
  • ”Am făcut parte din comisie alături de dl. profesor Enătescu, de dl. Giurcă și de dl. Draveski. Țin să vă precizez, cum spunea și dl. președinte, în fiecare an s-au adus îmbunătățiri. Sunt consilierul județean care mi-am adus aportul la a propune un regulament în așa fel încât să dăm posibilitatea și celor care chiar se străduiesc să-și promoveze comunele și să facă din comunele lor adevărate bijuterii (...). Din păcate, și eu, chiar punctul meu de vedere a fost foarte ferm, Odoreul nu trebuia depunctat, opinia mea a fost aceeași, din păcate unul dintre consilierii județeni și-a schimbat opinia, dl. Giurcă, care, când a făcut vizita în teren a avut o opinie, după ce a trebuit să valorificăm și să punem lucrurile în curat, dânsul și-a schimbat opinia, ceea ce a dus la schimbarea clasamentului, de fapt a fost un vot 3 la 2. Și-a schimbat și formațiunea politică”, a spus Horvat.
  • ”În condițiile în care funcționează o casă de plasament sau două care sunt în subordinea CJ și sunt finanțate din banii CJ, nu e normal să fie punctate ca și cum ar fi finanțate de CL. Atât de simplu este”, a mai spus președintele CJ.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii